Tatăl, Pogromul și Paralela
de Adriana Savin și Henrik Dahl

Fascismul nu preia puterea printr-o lovitură spectaculoasă. Asemenea picăturii care erodează piatra fascismul erodează societatea prin violență și promisiunea soluțiilor simple. Limbajul și mentalitatea sunt transformate. Ceea ce inițial părea de neconceput devine firesc.

Un spectacol despre Holocaustul din România și despre Europa de astăzi.

„Piesa nu se teme să evidențieze asemănarea dintre violența stradală din ce în ce mai intensă din timpul pogromurilor din România și fanaticii noștri suedezi înarmați cu țevi de fier.”
Ingegerd Waaranperä – DN

DE LA ANII ’20 LA ANII ’20
România, 1923: democrația părea să aibă un viitor promițător. Constituția garanta drepturi egale tuturor cetățenilor, inclusiv evreilor, romilor și altor minorități. Douăzeci de ani mai târziu, genocidul – Holocaustul – devenise realitate, iar România fusese scena unora dintre cele mai violente pogromuri din lume, îndreptate în special împotriva evreilor, cu lagăre de concentrare, trenuri ale morții și o violență care l-a determinat chiar și pe Hitler, aliatul lor, să intervină și să le ceară românilor să acționeze cu mai multă prudență.

Suedia, 2026: vorbim și gândim altfel decât acum numai zece ani în urmă. Limitele a ceea ce este considerat acceptabil s-au schimbat. Iar societatea noastră și timpurile în care trăim se radicalizează – pas cu pas.

„…un model al modului în care prejudecățile și nevoia de țapi ispășitori pot crește până la proporții care depășesc orice limită a rațiunii și bunului simț. Cum diferențele se transformă în ură. Cum nevoia noastră de a înțelege poate deveni exact opusul: simplificarea oamenilor ca grupuri, nu ca indivizi.”
Lars Ring – SvD

DE LA BUCUREȘTI LA STOCKHOLM
Tatăl actriței Adriana Savin, Lucien, era evreu și a crescut în România în perioada în care țara s-a transformat dintr-o democrație destul de obișnuită, cu nedreptăți și prejudecăți comune, într-o dictatură fascistă cu genocidul pe ordinea de zi. În anii ’60, a devenit prim-violonist la Opera din Stockholm și a înființat Cvartetul Savin. „România a avut grijă de evreii ei”, a spus el, când Adriana l-a întrebat pe tatăl ei cum a fost în timpul războiului. Pe cine a încercat el să protejeze?

Tatăl Lucien Savin împreună cu tatăl său.

DIN PERSPECTIVA UNUI MARTOR
În Jurnalul său din 1935-1944, scriitorul evreu român Mihail Sebastian descrie viața de zi cu zi din România în anii războiului: micile schimbări în limbaj, acceptarea treptată de către prieteni a brutalizării epocii și ciudata contradicție de a fi pe deplin integrat într-o societate – ca intelectual, camarad, iubit – și, în același timp, de a face parte din paria acesteia, „parazitul” pe care toți ceilalți sunt brusc de acord că trebuie eradicat.

Fragment de 5 minute din spectacol (subtitrat în limba engleză)

CU SPRIJINUL
Consiliul Suedez pentru Cultură,
Comitetul Suedez pentru,
Burse Artistice, Primăria Stockholm,
Regiunea Stockholm, Asylum Arts,
ABF Stockholm, Paideia, Editura Natur & Kultur
Asociația Supraviețuitorilor Holocaustului,
Institutul Cultural Român din București și Stockholm.

În colaborare cu Adriana Savin Production.

Dela den här sidan:

Pressklipp

  • DAGENS NYHETER • Piesa nu se teme să evidențieze asemănarea dintre violența stradală din ce în ce mai intensă din timpul pogromurilor din România și fanaticii noștri suedezi înarmați cu țevi de fier. Spectacolul tratează tema Holocaustului din România, dar și pe noi înșine, precum și teatrul și mișcarea de educație populară din Suedia de astăzi.
  • SVENSKA DAGBLADET • „Tatăl, pogromul și paralela” este o lecție de istorie bine și intim povestită, acompaniată de o muzică rafinată și inteligentă și plină de tristețe pentru un tată care nu a reușit niciodată să fie întreg în fața fiicei sale și care minimalizează ororile. Piesa este, de asemenea – și în mare măsură –, un model pedagogic despre modul în care prejudecățile și nevoia de țapi ispășitori pot crește până la proporții care depășesc orice limită a rațiunii. Cum diferențele se transformă în ură. Cum nevoia noastră de a înțelege poate trece la opusul ei: simplificarea oamenilor ca grupuri, nu ca indivizi.
  • FLAMMAN • [...] o lecție de istorie care face imposibil să ignori paralelele dintre derapajul politic de atunci și cel de astăzi, în direcția unui fascism deschis. Spectacolul lovește exact la țintă, chiar în mijlocul plexului solar. Cum este să trăiești într-o societate care te urăște? Ce înseamnă să fii descendentul unor oameni care au supraviețuit doar pentru că un suflet curajos a refuzat să se supună legilor guvernului privind denunțarea?
  • ARBETAREN • – Motivul principal pentru care am simțit că trebuie să realizez acest spectacol a fost faptul că supraviețuitori precum Hedi Fried și Emerich Roth au tras semnale de alarmă – dar prea puțini i-au ascultat! Iar acum populismul și divizarea oamenilor cresc din nou. Cum este posibil? Păi avem exemplul din trecut!, spune Adriana Savin.

Fotografier